Intr-adevar,
asteptarea unui atac si fuxul continuu de adrenalina m-au istovit in acea
noapte nebuna finalizata insa fara nici un atac. Nesi parca stia ca ce-i ofer
nu-i comestibil si reusea sa evite de fiecare data naluca desi, de vreo doua
ori, parea c-ar fi urmarit-o pret de cativa metrii. Parca-l
auzeam spunandu-le celor din familie „Caca, nu bun, plastic, tabla si lemn nu
va atingeti de ele”. Cele cateva ore in
care ne-am jucat impreuna de-a hotii si vardistii mi-au adus in minte titlul
unui film celebru in care Kevin Costner era in rol principal si care se
intitula „Dansand cu lupii”. Intradevar, la fel ca eroul din film, am simtit ca
dansez cu somnii pentru a doua oara in viata la intreval de doar 2 ani. Din
pacate, precum patisem si cu 2 ani in urma, si de aceasta data avea sa raman cu
buzele umflate.
Un rasarit de
soare rosu poleit cu ceata a pus capat unei nopti de vis si de cosmar
totodata, dandu-mi desteptarea
prin intermediul acelorasi avati besmetici care parca-mi cantau la ureche
„ciuda,ciuda,ciuda...ciuda,ciuda, ciuda...”. Mi-am facut o doza de „diesel” (a se citi nes
cu cola) si o savuram in tihna ca sedat de Rudotel (nu ca as fi luat eu
vreodata pastila respectiva- chit ca au fost momente in care unii au crezut ca
am nevoie- ci pentru ca-mi amintisem
bancul ala cu nevasta lovita de deranj de mate si doctorul ce-i recomandase
pastila minune intr-un acces de furie si
care banc se termina la intrebarea lui „va- trecut?” cu celebra ei replica „Nu
da nu-mi mai pasa” ). Intr-adevar nici
mie nu-mi mai pasa doar ca eu nu eram plin de „noroc” ca doamna din banc ci
transpirat , inghetat si oarecum frustrat. Cu greu m-au convins avatii aia sa mai fac
inca o incercare de ai pacali pentru ca intr-un final , facand-o, sa-mi mai
demonstrez odata propria neputinta de a-i prinde.
Un gand subit ma
strafulgerat apoi si mi-a redat speranta: ieri l-am vazut pe Nesi pe la amiaz,
poate nu s-o fi saturat azi-noapte si va repeta figura. Era ultima carte ce avea sa fie jucata la
acea partida in care senzatiile tari
m-au epuizat total.
Asadar in
asteptarea orei magice a amiezii , vazand ca avatii nu vor nici in ruptul
capului sa copereze, am continuat tatonarea substratului malos cu jigul. Era un
chin sa jiguiesc cu batul de reactive mari si grele din pricina lungimii lansetei si greutatii comboului per total insa
altceva n-aveam si batul de jig pentru salau si stiuca era depasit de situatie
dupa cum am mai spus. Din ast motiv , pe
masura ce soarele a inceput sa urce pe cer am inceput si eu incet-incet sa urc
cu nalucile pe coloana de apa trecand pe linguri si voblere . De la cele ce
imita tremuratul obletilor la cele care
imita „vasla” unei platici la kil ce merge de-a latu’ sau la
cele ce imita fuga-n bot a carasului
disperat , rand pe rand le-am spalat pe toate trecandu-le prin ritmuri de vals
si tango , adica de la leganat la smucit , pana ce ... Ei bine , pana ce la un
moment dat ,rapusi de oboseala fiind, am decis sa luam o pauza de adapare in
care un salut de bun ramas a pus boboana pe coliva: un somotel la vreo 2-3 kile
s-a ridicat la capu’ barcii si s-a scufundat apoi rapid la loc ca si cand ar fi
vrut sa traga scurt cu ochiul sa vada „daca mai sunt astia p-aici”. Bineinteles ca imaginea asta era doar in
mintea mea fiindca somotelul de fapt luase un oblete insa, gratia cu care a
urcat si s-a strecurat rapid inapoi in adancuri prin apa limpede, mi-a aprins imaginatia transformandu-i pe Nesi
cu toata familia lui in adevarti mafioti vicleni pusi pe a ne face in
ciuda. Probabil caldura avusese si ea
partea ei de vina in alterarea
perceptiilor facand din fenomene ale desertului precum gura uscata si fata morgana adevarate
realitati desi, ne aflam in mijlocul apei.
„N-a fost sa fie
nici de data asta!” Asta a fost gandul cu care am incheiat partida la scurt
timp dupa acel salut de bun ramas bun indreptandu-ma spre casa meditand la cele
petrecute.
Intors acasa , a
doua zi am inceput direct transformarea unei lansete de jerk de baitcasting intr-una de jigging la somn de
spinning. Era limpede ca am nevoie de o lanseta de jigging extra greu si, desi nu-mi placea sa recunosc, trebuia
sa-i dau dreptate lui Zoran care atat a militat pentru pescuitul la somn cu
echipament adecvat incat, ne-a damblagit de cap pe unii dintre cei ce
eram destul de inversunati impotriva a asemenea echipamente . Intreaga saptamana am visat la Nesi lucrand la
ea insa inelele aveau sa ajunga prea tarziu pentru a o face utilizabila in
weekendul urmator astfel ca, partida ce a urmat s-a desfasurat in aceleasi
conditii si coordonate ca si precedenta.
Din pacate insa,
asa cum iarna nu-i ca vara, reveniti pe acelasi loc dupa o saptamana avea sa
constatam ca doar avatii isi mai faceau
de cap destul de anemic , iar Nesi si familia lui erau disparuti fara
urma. O zi si o noapte am batut din nou
apa fara nici un rezultat desi aplicaseram o gramada de tehnici noi si spalseram o sama de naluci noi despre
care citisem peste saptamana.
„Ce-i prea mult,
e prea mult !” asta a fost gandul cu care am incheiat acea partida cu hotararea
luata ca urmatorul weekend s-o punem de-o clenuialo-bibaneala ca sa mai avem si
noi ceva viu la capatul firului sezonu’ asta.
Zis si facut . Cu
toate ca weekendul a inceput marti si s-a gatat vineri, l-am petrecut la
fineturi dupa cum mi-am propus. Doi trei
cleni prinsi la „ou” imediat dupa sosire
pe nocturna, au avut darul de a mai alina suferinta provocata de accesul la loc
si dezastrul gasit acolo si de a reda o parte din increderea de sine pierduta
in timpul cautarii lui Nesi. Bibaniada
de dimineata, la ivitul zorilor de asemeni a ridicat din nou moralul pe de o
parte si a asigurat pranzul pe de alta parte dupa ce am ales vreo doi-trei mai
rasariti dintre ei pe care avea sa-i retinem strict in acest scop (nu de alta
dar, carne dulce ca bibanu’...mai ales daca-i poleita si cu putin mujdei in suc
de rosii... ).
Ploaia de peste
zi ne-a privat de clenuiala de amiaz astfel ca am trecut direct la bibaneala de
seara. Pe vremuri locul dadea alte specii insa, acum doar clenii si bibanii mai
populeaza zona asa cum o faceau si cu foarte multi ani in urma inainte sa apara
baietii mari si rai. Gumele mici jucate
marunt, firul subtire si echipamentul usor, faceau ca partida sa fie o
adevarata placere desi , bibanii invatau extrem de repede nalucile si se lasau
pacaliti tot mai greu facandu-ne sa
schimbam permanent naluca. Am epuizat destul de repede gumele mici (din care nu
detin o varietate chiar asa consistenta cum se cerea) si am inceput usor sa urc
in centimetrii pe masura ce dupamasa se transforma in seara. Un tac discret ca si cand s-ar fi pus ceva
pe fir (o craca submersa sau buruiana) urmata de incovoierea aproape
instantanee a batului , m-au facut sa smucesc usor din varful batului intru
dezgatarea jigului. Ceea ce a urmat a fost doar picatura care a umplut
paharul: tamburul mulinetei reglat pe
trei kile jumate a prins aere de centrifuga si firul pleca de pe mulineta de
parc-ar fi vazut pe dracu’ . Batul avea varful la acelasi nivel cu cotorul si
eu nici un control asupra lui. Directia firului prin apa descria o traiectorie
clara si precisa via pomul scufundat din aval in timp ce eu ma uitam
neputincios tinandu-ma cu doua maini de bat si cautand solutii de al opri din
cursa. Era Nesi. Daca nu el clar era un neam de-al lui mai in etate. Aia mai
mici ii simti cum dau din coada si pe cei pana in 10 kile de regula-i intorc
din drum inainte sa ajunga acolo. Asta insa nimic, mergea intr-ale lui ca
soldatul sovietic. Il durea pe el in coate de mine si de gandurile mele (nu de
alta dar tot n-are coate) si precum marfarul pe calea ferata isi vedea de drum.
„Bine ma’ ca te
caut acasa de-mi vine acru si tu umbli lela, aiurea-n tramvai, vorba aia. Pai ce
pielea mea n-ai venit pe cand te cautam cu echipament de calibru tau? Chiar asa
iti bati joc de mine? Pai cine te crezi tu ma, ha? Spune!”
In momentul ala o
relaxare a batului mi-a da de inteles ca-mi raspunsese si-mi zisese ce avea de
spus.
Venise sa ma
tachineze si s-a dus. Degeaba
am dat apoi ca bagat in priza cu batu potrivit de pe banca de rezerve si
cu naluci potrivite pentru el ca nu s-a
mai intors. Parca stia al naibii ca schimbasem si-l astept la cotitura . Am si
iesit la mal dupa vreo juma de ceas cand s-a mai domolit activitatea pe apa la
un binemeritat premiu de consolare : o portie de frigarui asortate la un foc de
tabara, sub bolta padurii in compania clipocitului apei , au darul de a ridica moralul mai ceva decat ridica Viagra...
Asta e, Tom si
Jery , carevasazica eu si Nesi , va continua probabil pana la sfarsitul
sezonului creand povesti de spus la iarna. Bine , asta daca nu cedez psihic pana atunci sa
ajung chiar sa cersesc un rudotel sa nu-mi mai pese.
Ps. Om vedea daca
va mai urma sau ba si, de va mai dura ceva, ma veti ierta caci asta e, de vina
sunt concediile .
Ceva imi spune ca te vei mai intalnii cu oratania aia...Dar tot ceva imi spune ca nu va venii pe batul pregatit anume pentru el.Va intra tot cand o sa cauti altceva...stii tu ,este o lege nescrisa. Sper sa ma insel ! Uite eu azi am schimbat firul si e posibil sa ies deseara dupa "marfarul" meu ... Ca mi-au venit si voblerele! 
)
,
Momeli »
Nădirea la somn este posibilă?
(5. martie 2012, 07:48)
Selectează alt STIL
marți, 16. aprilie 2024, 14:23
La inceputul paginii
