Nu ești autentificat ca membru.

Scule și accesorii de pescuit - unul din cele mai mari Shop-uri din Germania! Gutt-Blei (plumbi pentru pescuit) Pescuit la somn pe Ebro - Spania, Po - Italia ... Clonc-uri "perfecte" Hand-Made in Germany (Tilo Andreas)
Sonare, fire textile, mulinete somn... Shop cu accesorii de spinning Excursii pescuit la somn Shop cu accesorii de pescuit

Dragă oaspete, bine ai venit la: Forum Pescuit la Somn. Dacă cumva ești pt. prima dată pe această pagină, te rog citește tot ce scrie la Ajutor. Acolo îți va fi explicat cum să navighezi prin acest forum. După aceea te poți înregistra pt. a putea folosi toate funcțiunile acestui forum. Folosește formularul de înregistrare Înregistrează-te, pentru a-ți crea un cont de utilizator sau informează-te mai întâi complet și detaliat asupra procesului de înregistrare. Dacă cumva te-ai înregistrat deja, te poți aici autentifica.

anem

Super Moderator

  • Autorul acestui subiect este »anem«

Răspunsuri: 3 264

Membru din: 19. februarie 2012

Locație: carpi

  • Scrie un mesaj privat

1

vineri, 24. mai 2013, 13:10

de ce somn ...

Esti satisfacut. E deja ora pranzului si in ciuda faptului ca nu ai avut cine stie ce capturi, de data asta ai reusit totusi sa prinzi ceva mai bine decat in precedentele iesiri. Cand te gandesti inclusiv la toate rateurile avute si la toate atacurile la vedere de care ai avut parte esti pe deplin multumit. Dupa cateva luni de cautari si vreo 8-10 locuri incercate in sfarsit ai gasit unul care s-a ridicat la nivelul asteptarilor si capturile nu au fost razlete asemeni celorlalte locatii. Stai in fund, cu gandul la ce s-a intamplat in dimineata care tocmai a trecut. De aproape 2 ore nu ai mai avut nici un atac, afara sunt peste 30 de grade si oboseala te prinde bine. Te gandesti si la toate nalucile pierdute prin agatatura, mai bei o gura de apa ca te-a uscat soarele in ultimul hal si iti spui ca mai stai putin dupa care o intinzi spre casa. Recuperezi agale un vobler de-a lungul malurilor, prin niste praguri unde de dimineata ai avut ceva capturi … capturi care parca au disparut de cand soarele a prins putere. Cu gandurile zburand, brusc te trezesti … totul s-a oprit pe loc si deja incepi sa te enervezi la ideea unui alt vobler pierdut prin agatatura. Iritat te ridici din locul in care stateai si te apropi de locul in care ai agatat cu speranta salvari voblerului. Nici o sansa … esti chiar deasupra lui si nu da semne ca s-ar elibera. Iei firul in mana si cu strangere de inima tragi de el … brusc agatatura se misca, eliberezi firul si iei lanseta in mana nestiind ce se intampla. Dupa mai putin de 3-4 metri din nou totul se opreste … o creanga, iti zici, si incepi sa fortezi totul din lanseta cand din nou celalalt capat se pune in miscare inaintand catre linia curentului. Ti-ai dat seama ce se intampla dar in continuare esti buimac … inca nu ai avut parte de asa ceva si pana acum, ori de cate ori auzeai cate o poveste asemanatoare erai cat se poate de sceptic. Mai fortezi o data si simti ca ceva pe fund se misca dar nu ai nici o sansa sa faci ceva … mai face 2 metri si repeti figura de inca vreo doua ori. Pornesti si camera de filmat pentru a avea o dovada atunci cand vei povesti. Inca o incercare de a il ridica de pe fund si brusc totul se pune in miscare cu o viteza uimitoare, intra direct in curent si tu nu poti face altceva decat sa privesti lanseta indoita la maxim si frana urland disperata. Incerci sa atingi fin tamburul cu degetul mare in incercarea de a-l opri dar cum pui putina presiune asupra lui lanseta se detensioneaza brusc si simti ca nu mai ai nimic in celalalt capat al firului.



Esti bucuros, ai avut o alta partida OK. Capturile nu au fost cine stie cat de mari dar au fost multe iar distractia a fost asigurata de numarul lor. E trecut de miezul zilei si te gandesti ca ar fi cazul sa o pornesti spre casa. Te indrepti spre masina dar iti zici ca nu ar fi rau sa arunci o data si pe afluentul raului in care pescuiesti. E tulbure rau apa dar nu poti sti de unde sare iepurele. Iti gasesti un loc printre boscheti, pui unul dintre voblerele pe care ti le-ai facut singur si stii ca functioneaza bine pe curent puternic. Arunci si cand nici nu iti pica bine voblerul in apa simti o lovitura scurta dar foarte puternica … din pacate fara finalizare. Recuperezi rapid in speranta de a mai arunca o data in acelasi loc … valurile care le-ai vazut in momentul atacului ti-au dat de inteles ca pestele curios de naluca ta era unul frumos. Reusesti sa arunci exact in acelasi loc dar de data asta incepi direct recuperarea. Nu reusesti sa dai nici macar doua ture de manivela cand vezi apa explodand, o coada neagra iese la suprafata, lanseta iti este indoita pana la limita si frana racneste din toate puterile. Nu ai timp sa faci absolut nimic pentru ca dupa doar vreo 3 secunde totul este moale si din nou simti ca nu ai nimic in celalalt capat al firului.



Pescuiesti exact la confluenta dintre fluviul pe care incerci sa il descoperi si un alt rau destul de mare. Inca nu ai mari sperante pentru ca de abea ai ajuns si oricum inca e destul de intuneric pe afara iar din experientele trecute stii ca avatii ar trebui sa isi inceapa activitatea peste cateva minute. Arunci in apa doar din placerea de a pescui. Ai pus un minnow de 9 cm care in trecut, in niste conditii foarte asemanatoare cu cele ce se prefigureaza azi, ti-a adus un frumos avat de 72 de cm. Ai aruncat pentru a 4-a sau a 5-a oara si erai mai mult atent la curentii din apa in ideea de a sti ce ai de facut cand se trezesc avatii. Nu faci mai mult de 2 sau 3 metri cand atacul te ia prin surprindere … dar esti convins ca nu a fost un atac de avat iar la halul in care ti-a pornit frana deja sti cu cine ai de-a face. Il simti ca s-a lasat pe fundul apei si incerci sa pompezi in sus dar lanseta de putere medie si firul destul de subtire nu te prea ajuta. In comparatie cu alte dati de data asta reusesti sa il ridici de pe fund si ii simti onduirile corpului. In cele vreo 3 sau 4 minute chiar reusesti sa il aduci putin spre tine si in ciuda copacului imens scufundat in dreapta ta, incepi sa iti faci sperante ca poate de data asta il scoti. L-ai apropiat si mai multe de mal, e doar la vreo 15 metri de tine si sperantele cresc cu fiecare metru castigat … cand, ca din senin totul este moale si din nou simti ca nu ai nimic in celalalt capat al firului.



Si locul in care ai ajuns azi ti-a placut mult. Nu te gandeai ca va fi atat de productiv si totusi avatii au raspuns prezent. Nici de data asta nu erau ceva capturi capitale dar din nou numarul lor a asigurat distractia. Deja soarele e sus pe cer si nalucile cu care pescuiai in straturile superficiale ale apei nu mai dau rezultatele asteptate. Ai pus un vobler ce merge pana pe la vreo 3 metri adancime si avatii se pare ca s-au retras ceva mai jos. Nu mai erau la fel de activi ca la primele ore ale diminetii dar se mai arata cate unul ce se intorcea imediat la locul lui dupa ce lua o gura de aer proaspat. Era OK si chiar daca incepeai sa simti tot mai bine oboseala continuai sa te joci cu voblerul pe marginile curentilor cu recuperari ceva mai lente decat in momentele de activitate maxima a avatilor. Nu ai facut nimic deosebit, ai lansat cam tot prin acelasi loc pe unde ai mai trecut de cateva ori in ziua respectiva si totusi, de data asta din nou totul se opreste brusc si firul iti pleaca direct catre mijlocul curentului. Erai deja obisnuit si stiai ce se intampla asa ca singura speranta era ca oponentul sa nu fie de niste dimensiuni exagerate pentru echipamentul cu care pescuiai. Ai avut ghinion si de data asta, din nou nu ai avut ce face si dupa cateva minute firul a cedat si ai simtit ca nu ai nimic in celalalt capat al firului.



Destul de plictisit te jucai cu o oscilanta tinand-o in curent. Azi nu ti-a mers prea bine. Apa era cam prea tulbure pentru avati si cu greu au iesit vreo doi pitici. Ai observat ca i-ai prins pe amandoi la o recuperare mai lenta si tocmai din motivul asta erai cu oscilanta in curent animand-o cu o recuperare exagerat de lenta lasand mai mult pe seama curentului intreaga miscare a nalucii. Nu aveai incredere in ea si de regula nu le folosesti, dar azi fiind o zi mai aiurea te-ai gandit sa incerci si varianta asta. Deja te gandeai la urmatoarea partida si cum vei aborda locul nou pe care l-ai gasit si care in precedentele doua partide s-a dovedit a fi destul de productiv. Cu gandurile plecate in cautarea unor variante castigatoare lovitura te ia prin surprindere si te lasa fara cuvinte. Nu ai avut nici macar timp de reactie, ai simti doar niste unduiri largi de tot si dupa ce lanseta s-a arcuit surprinzator de mult si frana a cedat vreo 10 metri de fir totul a revenit la normal cu oscilanta jucandu-se in continuare prin curent.
Always C&R ... un alt mod de a savura un peste :bucuros:

anem

Super Moderator

  • Autorul acestui subiect este »anem«

Răspunsuri: 3 264

Membru din: 19. februarie 2012

Locație: carpi

  • Scrie un mesaj privat

2

vineri, 24. mai 2013, 13:11

Stai lenes pe pietre si caldura te doboara. Mai bei cate o gura de apa sa iti umezezti gatul uscat. Deja e tarziu si esti cu gandul la intorsul spre casa si cei vreo 60 de km de facut. Nu ai avut nici azi parte de nu stiu ce partida, avatii nu doar ca au fost putini, dar au fost si mici. Parca o luasera razna, nu ai reusit sa gasesti nimic in toata trusa care sa iti fi adus doua capturi in ciuda insistentelor. Incercai in minte sa gasesti un tipar dar nu reuseai … toate nalucile cu care ai prins aveau intre 7 si 10 cm in culori care mai de care mai diferite iar miscarile lor nu se prea asemanau. Te gandesti si la toate ciupiturile pe care le-ai avut si nu stiai ce o fi cu ele. Pentru a nu stiu cata ora treci cu voblerul foarte aproape de mal, o zona cu un vartej care iti impinge voblerul catre niste bolovani. E exact zona in care de cateva ori ai incercat sa lasi voblerul dus de curent pana sub mal si ulterior accelerai totul foarte brusc. Iti amintesti ca miscarea asta in partidele precedente ti-a adus niste capturi si o faci din nou. Simti cum voblerul e impins catre mal si asteptai contactul cu pietrele pentru a incepe recuperarea mai alerta. Dar contactul nu mai vine, in schimb vezi cum brusc firul se scufunda semn ca voblerul se duce catre fund. Stii ca asa ceva nu are cum sa se intample pentru ca pescuiesti cu un vobler care se ridica foarte incet la suprafata atunci cand nu il recuperezi si totusi, viteza cu care se duce catre fund e anormala. Intepi sec, dar miscarea de intepare nu are finalizare si lanseta iti intepeneste pe loc, ai senzatia ca ai agatat voblerul prin ceva obstacole dar inainte sa iti termini gandul auzi din nou frana pornindu-se si vezi cum firul iti pleaca inspre larg. Faci tot ce poti sa tii firul in tensiune, ba mai intepi inca o data pentru a fi sigur. In continuare privesti cum firul se derluleaza cu viteza si odata cu el iti scad sperantele de a vedea pestele pe mal. A plecat departe, e la mai bine de 50 de metri de tine cand in sfarsit s-a oprit. Incerci sa recuperezi macar cativa centimetri de fir dar iti este imposibil. Sprijini cotorul lansetei in sold si incerci sa tragi cu toata forta spre tine … lanseta e tensionata bine, mana stanga iti este pe tambur si firul suiera usor in bataia lenta a vantului. Cand ai senzatia ca l-ai miscat ceea ce nu voiai se intampla din nou, o presiune imensa pe lanseta care te face sa eliberezi tamburul si frana se porneste iar. Franezi tamburul usor cu degetul mare cand brusc te trezesti cu totul moale si lanseta cat pe ce sa te plesneasca peste fata.

...

Se pare ca azi avatii mancau foarte ciudat. Nu ai reusit sa ii prinzi constant si pana acum ai prins la cel putin 6-7 voblere diferite nereusind sa iti dai seama de preferintele pe care le aveau. Dupa ce ultimul prins a venit pe un vobler recuperat destul de incet contra curentului in zona imediata de sub mal ti-ai zis sa insisti cu el. Era si o pauza bine meritata in care aveai timp sa iti mai tragi rasuflarea. Asa ca te-ai asezat jos pe o bordura de pamant si doar ghidai voblerul prin curent recuperandu-l cu incetinitorul. Deja era la nici 5 metri de tine si incercai sa il scoti putin in larg pentru ca stiai foarte bine ca sub apa in locul ala sunt o gramada de crengi in care si-au mai gasit sfarsitul cel putin vreo 2 voblere in partidele precedente. Ai aproximat gresit la ce adancime se afla voblerul si simti cum lovesti crengile cu barbeta lunga cu care este prevazut, din reflex misti varful lansetei inspre dreapta accelerand putin voblerul cu speranta ca reusesti sa eviti pierderea lui. Cand credeai ca ai trecut de ele simti ca lovesti cu voblerul in ceva care nu pare a fi creanga si care ciudat sau nu, se indreapta inspre larg. Nu stiai exact ce se intampla si primul gand ti-a zburat la intamplarile petrecute in partidele precedente. De data asta insa situatia e usor diferita, simti ca poti sa controlezi pestele si sperantele iti cresc. Te mai lupti pret de cateva minute cu el si in sfarsit il ai sub tine. Simtind cum trage esti sigur ca va fi un peste frumos si ramai surprins cat este de mic cand in sfarsit reusesti sa il vezi. Il ridici si te bucuri de primul tau somnic.



Ai ramas surprins de puterea pe care o au. Chiar daca era un peste mic, indarjirea cu care tragea te-a facut sa iti doresti sa mai prinzi. Ai avut multe de citit si destule de cautat dar in cele din urma mai nou cu tine nu mai vine o lanseta de avat pe post de rezerva ci o lanseta cu care sa pescuiesti la somn. Ai cautat destul de mult pana ai gasit ceva care sa te multumeasca dar in cele din urma erai bucuros de alegerea facuta. Ba ti-ai luat chiar si niste naluci dedicate lui. Nu iti prea placeau si ai o usoara retinere in ceea ce priveste eficienta lor dar ti-ai zis ca ar fi bine sa te duci pe experienta amicilor ce ti le-au recomandat sau a pescarilor pe care i-ai citit pe net. Chiar ti-ai facut si tu niste naluci cu care sperai sa prinzi vreunul. De cate ori ai pescuit special dupa ei inca nu ai prins nici macar unul. Au mai venit pe echipamentul de avat si din pacate toate capturile au avut aceeasi finalizare. Deja ai inceput sa umbli la pescuit pe timp de noapte ca ai citit ca astea sunt orele de maxima activitate. Si azi ai venit la pescuit foarte devreme, mai aveai inca vreo 2 ore pana sa se lumineze si cu toate ca ii auzeai rapind niciunul nu era interesat de naluca ta. De mai bine de jumatate de ora lansai intre niste copaci si sperantele incepeau sa se diminueze. Cand pescuiai cu un vobler facut de tine si de la care parca nu aveai nu stiu ce asteptari se intampla minunea. Lovitura in vobler e ca un tunet, te ia prin surprindere si te trezesti cu lanseta sarind la sub brat, varful in apa si frana mulinetei urland cat o tin puterile. Esti bucuros si emotia ti se citeste in miscari, reusesti sa ridici lanseta in sus si vrei sa incerci sa il opresti din goana nebuna in care pornise. Incepi chiar sa franezi tamburul cu mana cand la un moment dat simti ca totul e moale. Recuperezi rapid si iti dai seama ca voblerul lipseste. In timpul recuperari te gandeai deja la ce naiba s-o fi intamplat ca doar aveai textil gros si un inaintas pe masura. Ramai surprins cand iei firul in mana si vezi ca agrafa este disparuta.



Esti usor iritat dar te simti bine. Pescuitul pe timp de noapte iti place, linistea din jurul tau este intrerupta doar din cand in cand de vreo pasare ce se foieste in boscheti sau de vreun somn ce rapeste prin zona in care pescuiesti. Nu iti vine sa crezi ca dupa atatea incercari inca nu ai reusit inca sa aduci unul pentru o poza. Recuperai agale un vobler de-a lungul malului intr-o zona in care ei si-au facut simtita prezenta in repetate randuri dar inca nu au poftit pe voblerele tale. Mintea iti zboara la salaul prins putin inainte si la ce-o fi fost in mintea lui cand s-a aruncat la un vobler pe care tu il considerai prea mare pentru el. Simti cum lovesti cateva pietre si incetinesti recuperarea pentru a lasa voblerul sa urce. Reincepi sa animi voblerul cand parca de nicaieri se dezlantuie furtuna. O lovitura puternica te face sa iti indrepti fortat bratul inainte, lanseta se inconvoaie serios si cand trebuie sa dai contra te trezesti cu voblerul liber.
Always C&R ... un alt mod de a savura un peste :bucuros:

anem

Super Moderator

  • Autorul acestui subiect este »anem«

Răspunsuri: 3 264

Membru din: 19. februarie 2012

Locație: carpi

  • Scrie un mesaj privat

3

vineri, 24. mai 2013, 13:12

Conduci spre locul de pescuit. Azi ai reusit sa pleci de la lucru ceva mai rapid si ai zis sa profiti de ultimele zile in care inca il mai puteai vana avand in vedere sfarsitul toamnei ce se apropia cu pasi mari. Erai fara speranta, te gandeai la toate iesirile soldate fara nici o captura si te gandeai ca si azi va fi la fel. Deja era intuneric bine cand ai ajuns la locul de pescuit si cu greu iti croiesti drum printre boschetii uscati din jur. Cand ajungi la locul de pescuit deja esti namolit pana la genunchi. Arunci in apa voblerul in care ai incredere si incepe partida. Doua ore mai tarziu esti in acelasi loc dupa ce ai colindat aproape toate imprejurimile fara sa ai parte de nici o emotie. Intr-un anumit loc l-ai auzit rapind de cateva ori dar evitai sa mergi acolo datorita namolului imens din care erai nevoit sa pescuiesti. Il mai auzit o data, a fost tot in acelasi loc. In cele din urma, fara prea multa pofta, te indrepti si catre locul respectiv cu gandul ca mai incerci vreo jumatate de ora si te tirezi spre casa infrant. Aluneci, mai si pici in fund, ti-ai infipt si mana pana aproape la jumatea cotului in namol in incercarea de a nu pica cu totul. Ai ajuns si unde voiai, iti pui o creanga groasa sub picioare pentru a nu te scufunda prea mult si faci prima lansare. Incerci sa controlezi voblerul cand plesneste apa dar datorita copacilor de deasupra ta bezna e totala si nu reusesti mare lucru. Nu faci bine nici 2 metri cand simti o ciupitura in fir care te face sa tresari. Speri ca a fost el acolo. Mai arunci o data in acelasi loc si din nou simti ca ceva atinge voblerul. Insisti si dupa vreo alte 3 lanseuri, cand ochii ti s-au obisnuit cat de cat cu intunericul observi ca de fapt acolo este o creanga al carei frunze ies putin la suprafata. Deja de 20 de minute insisti in locul ala fara nici o activitate si pe deasupra nici nu a mai rapit deloc in zona. Iti era putin ciuda ca te-ai namolit degeaba. Arunci a nu stiu cata oara exact in acelasi loc, recuperezi cativa metri si simti ca lovesti din nou creanga scufundata. Dar de data asta in momentul imediat urmator se intampla minunea. Lovitura te scoate din starea de lene care te-a apucat, mana iti este incordata, lanseta tensionata si firul porneste ca nebunul de pe tambur. Iti aduci aminte de toate celelalte rateuri avute si emotiile pun stapinire pe tine. Te trece si un usor fior de frica sa nu il pierzi iarasi. Il opresti din fuga, simti cum se lasa pe fund si incerci sa il intorci spre tine. Incerci sa nu fortezi prea mult necunoscand suficient de bine echipamentul. Deja il ai in lanseta de cateva minute si sperantele iti cresc odata cu stropii de sudoare ce ii simti pe frunte. E la mai putin de 10 metri de tine cand pleaca din nou intr-una dintre cursele nebune prin care incearca sa se elibereze. Ii intelegi disperarea. Emotiile cresc in momentul in care simti niste lovituri extrem de puternice in lanseta si nu stii exact ce se intampla. “Sper sa nu scape si asta” repeti de-a dreptul obsesiv in minte. Il intorci din nou spre tine si recuperezi niste metri de fir. Simti ca este obosit si deja cauti un loc de unde speri sa apuci sa il scoti din apa. Gata, a cedat, simti ca nu mai poate si in oglinda apei, profitand de o raza a luni reusesti sa ii vezi capul iesit afara din apa. Ramai fara cuvinte, e atat de mic … erai convins ca ai prins un monstru dar dupa cum reuseai sa ii vezi capul pare a fi doar un pui. Intri in noroi pana aproape de genunchi si dupa repetate incercari reusesti sa il tragi pe mal. In timp ce il scoteai nu iti venea sa crezi de fapt ce se ascundea sub capul acela care parea atat de mic. E pe mal, intr-un final ai reusit, atatea partide in cautarea lui fara rezultat s-au incheiat … in sfarsit ai castigat si tu o data. Te chinui sa iti faci repede vreo poza dupa care iti cauti ruleta in rucsac … are 142 de cm, pentru tine este un monstru. Ii mai faci doua poze cand sta intins pe jos si il admiri la lumina frontalei. Esti fara cuvinte, inca nu iti vine sa crezi. Nu vrei sa risti nimic asa ca te grabesti cat de mult poti. Extenuat iti aduni ultimele puteri si il pui in apa, il mai ti putin acolo pentru ca il vezi ca si el e poate mai obosit decat tine. Simti ca incepe sa isi revina, deja ii simti puterea cu care incearca sa plece si dupa o ultima privire il lasi sa se scufunde liber inapoi in elementul sau. Azi ati castigat amandoi.
Always C&R ... un alt mod de a savura un peste :bucuros:

4

vineri, 24. mai 2013, 15:15

superb :apl:
Omul care crede că dragostea poate fi cumpărată cu bani n-a avut niciodată câine în casă.

zamfi

Știucă

Răspunsuri: 1 562

Membru din: 25. februarie 2012

Locație: Pe Mures...

  • Scrie un mesaj privat

5

vineri, 24. mai 2013, 15:37

Frumos de tot! Zoran , este nevoie de un premiu aici! Prea frumos parca... :apl:

Răspunsuri: 45

Membru din: 20. aprilie 2013

Locație: Varsi(PR) Italia, Piatra Neamt-Romania

Profesia: lucrez cu niste oameni minunati

  • Scrie un mesaj privat

6

vineri, 24. mai 2013, 19:08

Superbe povestiri. Ai reusit sa transpui excelent acele trairi in cuvinte.Felicitari! :apl:
"Natura ne aseamana iar educatia ne deosebeste"

anem

Super Moderator

  • Autorul acestui subiect este »anem«

Răspunsuri: 3 264

Membru din: 19. februarie 2012

Locație: carpi

  • Scrie un mesaj privat

7

vineri, 24. mai 2013, 22:05

merci baieti. zilele de vineri intotdeauna trec greu la lucru. chiar mi-a facut placere sa scriu intamplarile alea pentru ca in felul asta intr-o oarecare masura am reusit sa le retraiesc :ochi:

ps: am chef sa pescuiesc pe Po!!! ... dar la felul in care stau treburile in cel mai optimist mod gandind, mai am de asteptat inca minim vreo 3 saptamani ...
Always C&R ... un alt mod de a savura un peste :bucuros:

Feri

Șalău

Răspunsuri: 348

Membru din: 4. martie 2013

Locație: Cluj-Napoca

Profesia: administrator

  • Scrie un mesaj privat

8

vineri, 24. mai 2013, 23:41

Super trăiri, frumoasă transpunere.
Felicitari !

9

vineri, 24. mai 2013, 23:44

Anem, felicitari pentru descriere... sunt foarte bucuros ca la timpul respectiv "te-ai infestat cu acest virus si nu ai reusit sa gasesti antidotul "... virusul, adica : "cu spinningul la somn" :bucuros2:

gepe

Oblete

Răspunsuri: 48

Membru din: 5. martie 2013

Locație: Gura Humorului -Cislago Italia(pescuiesc zona Pavia-Cremona, Isola Serafini)

  • Scrie un mesaj privat

10

sâmbătă, 25. mai 2013, 00:15

i de fapt ce se ascundea sub capul acela care parea atat de mic. E pe mal, intr-un final ai reusit, atatea partide in cautarea lui fara rezultat s-au incheiat … in sfarsit ai castigat si tu o



emotionant...asemenea trairi iti pun sangele-n miscare, simti ca traiesti.... Felicitari !!!!!!! :bravo:
Pescarul traieste cate zile i-a dat Dumnezeu si in plus zilele in care a fost la pescuit..... :pescuit:

zamfi

Știucă

Răspunsuri: 1 562

Membru din: 25. februarie 2012

Locație: Pe Mures...

  • Scrie un mesaj privat

11

sâmbătă, 25. mai 2013, 07:58

Cand o sa am un pic de timp si ...inspiratie ,o sa-mi asum riscul de a-l "plagia" pe anem pentru a va prezenta varianta romaneasca a trairilor pe malul apei ... :rizi: Doar asa ...pentru comparatie :limba:

lele

Biban

Răspunsuri: 104

Membru din: 1. aprilie 2013

Locație: Miercurea Ciuc

Profesia: Finisaje in constructii

  • Scrie un mesaj privat

12

sâmbătă, 25. mai 2013, 10:27

super...plina cu adrenalina :apl:
Munca este pentru aia care nu stiu sa pescuiasca...

Feri

Șalău

Răspunsuri: 348

Membru din: 4. martie 2013

Locație: Cluj-Napoca

Profesia: administrator

  • Scrie un mesaj privat

13

sâmbătă, 25. mai 2013, 12:17

Cand o sa am un pic de timp si ...inspiratie ,o sa-mi asum riscul de a-l "plagia" pe anem pentru a va prezenta varianta romaneasca a trairilor pe malul apei ... :rizi: Doar asa ...pentru comparatie :limba:

Zamfi, mor de curiozitate şi aştept cu nerăbdare " varianta românească..." Cred că iese ceva interesant.
Numa bine şi fire-ntinse !
:noroc:

Răspunsuri: 133

Membru din: 14. februarie 2013

Locație: Bucuresti - Onesti

Profesia: Student, liber-profesionist

  • Scrie un mesaj privat

14

sâmbătă, 25. mai 2013, 13:25

Felicitari!
Ai un stil foarte frumos de a povesti, practic ma simt ca si cum as fi fost acolo, langa tine.Am vazut totul in mintea mea...Superb! :buaaaah:
Always C&R

IonutFishing

zamfi

Știucă

Răspunsuri: 1 562

Membru din: 25. februarie 2012

Locație: Pe Mures...

  • Scrie un mesaj privat

15

sâmbătă, 25. mai 2013, 13:32

Asa cum am promis ...trairi romanesti! :rizi:


In sfarsit e vineri! Toata saptamana ai asteptat cu ochii pe calendar sa vina prima zi de weekend .Mai ales ca toate lucrurile par sa fie in favoarea ta : vremea este tocmai potrivita ,cu o scadere a presiunii atmosferice in cursul saptamanii ,dar acum stabila,cu o apa putin “puscata” din recentele ploi si putin crescuta .Ce mai incoace si incolo ,exact cum trebuie sa fie . Doamne ,dar ce frumos aranjeazi TU lucrurile uneori …

Esti deja la Mures . Locul il stii bine …Muresul curge domol pe sub salcii batrane si micul anafor din fata ta mangaie bolovanii si deseurile de zgura ramase din Epoca. Apa este destul de adanca in fata ta si scade abrupt catre malul opus ,creand un prag submers interesant . Locul tine somn ! Sau ,ma rog ,de-a lungul vremurilor s-au prins exemplare frumoase din acel anafor .Si tu ai prins acolo ,inca de pe vremea cand asteptai cu interes ziua de duminica pentru a vedea ultimele aventuri ale ciocanitorii buclucase …

Voblere te primesc ademenitoare din trusa. Voblere vechi ,harsite in luptele cu natura sau voblere mai noi ,de ultima generatie ,dornice de afirmare …Alegerea este intotdeauna grea ,dar in aceasta zi toate par sa mearga bine asa incat unul dintre voblere iti face cu ochiul .

Pescuiesti deja de cca o ora si singurele emotii le-ai avut in urma contactului cu bolovanii insirati in lungul malului sau cand barbeta loveste cu indarjire pragul submers .Cateva voblere se usuca deja in soare …Indoieli incep sa te cuprinda. Sa nu fie bun locul? Totul ,dar absolut totul il recomanda: nivelul si culoarea apei , adancimea, turbulenta, ora zilei … Si atunci? Telefonul situat in buzunarul de la piept isi canta cu stoicism melodia .Cine ma mai deranjeaza si acum? Ah , e cumnatul din Italia .

Dupa ce ai gatat convorbirea cu el ,nivelul tau de adrenalina a crescut brusc si batul ti se pare din nou usor …Spatele ,abia iesit din fizioterapie , nu mai simte oboseala si un nou vobler scanteiaza in apa .Sau poate o lingura. De ce aceasta schimbare? Pai tocmai ai aflat ca pe un rau din Italia somnul rupe tot!Telefonul l-ai primit dupa 7 pesti prinsi si dupa ce unul de peste 2 m a iesit invingator dintr-o disputa cu un italian. Deci totusi se poate ! Suieratul batului tau ,acompaniat de cantecul unui cuc sui , este singurul lucru care conteaza!

Usor ,usor realizezi ca au trecut doua ore . Mana te doare din ce in ce mai tare ,spatele iti aminteste ca esti la mijlocul tratamentului si singurii pesti care ai reusit sa-i vezi astazi au fost niste obleti obraznici care se joaca pe langa pietre linistiti.Prea linistiti.

Si totusi …Se pare ca Dumnezeu isi aminteste uneori si de noi si miscarea sacadata a voblerului ingheata!E drept ca lansarea a fost mult mai lunga ca cele de pana acum , asa ,de nervi! Dupa doua ore de lansari in gol te si minunezi ca inca ai reactie si mana care zmuceste cu putere batul parca nu-ti apartine . Totul ingheata! Cateva secunde nimic nu misca .Apoi mana,involuntar, mai pleaca odata in miscarea ei accelerata.In miscarea aceasta rabufnesc toate frustarile tale accumulate in doua ore de lanseuri sterile! Ceva ,acolo jos ,in lumea umbrelor cedeaza …Miscarea este extrem de ciudata insa . Din nou scena se blocheaza. O fi somn? Sa fie atat de mare ? Pe sira spinarii simti furnicaturi fierbinti desi fizioterapia este la cativa kilometri de tine.Sa fie EL? Ceva vine greu pe fund ,insa nu se zbate…Lipseste ceva . Reusesti sa mulinezi parca o idee mai usor .Vine! Ceva se misca .

Pe masura insa ce se apropie realizezi ca nu poate fi peste .In secundele urmatoare iti apare voblerul cu ancorele incurcate intr-un fir gros ramas probabil de pe urma greblei din iarna ce s-a dus. Dupa ceva munca reusesti sa recuperezi atat 20 m de fir gros cat si doua ancore ruginite infipte intr-un fel de sac de iuta.
Si atunci ,dupa ce totul se naruie in tine ,intelegi ca esti pe Mures.Un rau din Romania mileniului 3.Mai intelegi ca te despart cateva mii de kilometrii de somnii din Italia si cateva zeci de ani de civilizatie .

Deja esti in masina in drum spre casa .Oricum ,jumatatea plina a paharului iti spune ca ai stat 2-3 ore in natura departe de tumultul orasului .A fost totusi frumos ,desi dupa doua ore bune de pescuit ” simti ca nu mai ai nimic in celalalt capat al firului”. Nici macar un fir gros de grebla asezonat cu ancore marimea 5/0.

O zi buna .

zamfi

Știucă

Răspunsuri: 1 562

Membru din: 25. februarie 2012

Locație: Pe Mures...

  • Scrie un mesaj privat

16

sâmbătă, 25. mai 2013, 13:34

@anem

scuze pentru plagiat in ceea ce priveste modul de a povesti .L-am folosit ,asa cum am putut ,pentru a pune in evidenta doua lumi ,din pacate, diferite! :prieteni:

17

sâmbătă, 25. mai 2013, 15:49

intradevar, doua viziuni total diferite ca dealtfel si "lumile" din care provin.
nu mai vorbim de finalurile lor :zid:

@zamfi

Citat

Oricum ,jumatatea plina a paharului iti spune ca ai stat 2-3 ore in natura departe de tumultul orasului .A fost totusi frumos

cel putin pt atat si tot trebuie sa fi fericit (gandestete la altii care........ :zid: :nervos: )
Omul care crede că dragostea poate fi cumpărată cu bani n-a avut niciodată câine în casă.

zamfi

Știucă

Răspunsuri: 1 562

Membru din: 25. februarie 2012

Locație: Pe Mures...

  • Scrie un mesaj privat

18

sâmbătă, 25. mai 2013, 16:47

Corect Adi! Vezi ,niciodata nu stim sa apreciem ce avem decat cand ,uneori , e prea tarziu ...Asa ca eu sunt multumit atat timp cat pot sa ma plimb pe Mures! Daca o fac si alaturi de prieteni deja este extraordinar! Daca mai prind si un peste ...ma aresteaza astia ca zic ca am tras ceva pe nas :rizi:

Ps: oricum ai observat ca trairile mele sunt mai triste decat ale lui anem ,dar probabil exista o compensatie pe undeva. Important este sa fim sanatosi TOTI si sa pescuim la somn! Apoi ,ce vrei , fiecare prinde cat poate ( a se citi ...stie) :noroc: Eu mai putin :nunteleg:

anem

Super Moderator

  • Autorul acestui subiect este »anem«

Răspunsuri: 3 264

Membru din: 19. februarie 2012

Locație: carpi

  • Scrie un mesaj privat

19

sâmbătă, 25. mai 2013, 20:18

da Zamfi, din pacate doua lumi diferite si multe persoane OK au de suferit de pe urma "unora" ... cat despre "plagiat" - :rizi: ...

mai sus am incercat, in masura in care ma pricep, sa insirui cateva dintre intamplarile ce m-au facut sa ma apuc sa caut somnul la care am adaugat si "prima intalnire" cu finalizare doar pentru a incheia "povestea" ...

Zoli, si tu esti vinovat pentru "contaminarea" avuta si dupa cum prea bine sti, iti multumesc pentru asta cu orice ocazie ... :noroc:
Always C&R ... un alt mod de a savura un peste :bucuros:

Adi

Șalău

Răspunsuri: 378

Membru din: 14. iulie 2012

Locație: Stuttgart

  • Scrie un mesaj privat

20

duminică, 26. mai 2013, 11:36

grozave povestiri, amindoua, povestirea lui Anem pot doar sa mi-o imaginez, nu am pescuit inca in Italia .., povestirea lui Zamfi este cit se poate de adevarata,
si este valabila cred pe aproape orice riu din Romania, eu pot sa confirm cu mina pe inima ca pentru Timis de exemplu este perfect valabila.
Incerc in fiecare an sa-mi reserv cel putin o saptamina de concediu pentru pescuitul pe Timis. Ma pregatesc cu saptamini inainte , fiind si un impatimit al pescuitului la pluta ,
caut foarte mult dupa scobar, mreana..in ultimul timp ajung insa la concluzia ca si cel mai pesimist scenariu este depasit (in sens negativ) de realitatea din fata locului, toate visurile de luni de zile
se naruie in citeva ore, toate locurile pe care le cunosc de ani de zile , am copilarit pe malul Timisului, sint distruse, ba de lucrari hidrotechnice ..ba de variatia debitului fara nici o logica (d.p.d.v.al pescarului) , de alti "pescari" care rad totul fara pic de discernamint..de multe ori ma gindesc , sa faci atita cale pentru a merge la pescuit la Timis nu se merita , dar asta o fi blestemul..
Fir intins!

Subiecte asemănătoare